Caraş-Severin, Romania

În Superliga Naţională de tenis de masă a fost programat, la sfârşitul săptămânii trecute, în zilele de 30 şi 31 octombrie a.c., turneul al II-lea al elitei României, ediţia 2010/2011.

Nivel în care au fost angrenate, până de curând, cele mai bune opt formaţii, împărţite în două grupe. Dintre acestea au rămas şapte, fiindcă A.C.T.T. Nr. 1 Bucureşti, tocmai gazda turneului al II-lea, s-a retras din campionat, din motive financiare, dând peste cap programul celorlalte competitoare. În aceste condiţii, clasamentul grupei rămâne neschimbat, cu L.P.S. Farul Constanţa pe locul întâi, urmată de C.S. Ateneu Reşiţa şi Universitatea II Craiova.

Pentru turneul de la Bucureşti, echipa C.S. Ateneu Reşiţa era pregătită să evolueze în următoarea formulă: Maximilian Marchiş, Edmond Cârpaci, Cristian Trif şi Nicolae Pîrvu.

„Noi ne-am propus să câştigăm toate cele trei meciuri, ne-a declarat Nicoale Pîrvu, care este şi preşedintele executiv al clubului reşiţean. Dar, turneul nu a mai avut loc. Ca şi cum noi ne ducem la turneu, iar bucureştenii pleacă de-acasă. Bine că am fost anunţaţi totuşi, la timp. Până la urmă ne-am bucurat. Pentru că, se ştie, Dorin Găbudean, unul dintre jucătorii noştri de bază, este în refacere, după operaţia efectuată la tendon. Sperăm ca la următoarele două turnee, de la Craiova şi de la Constanţa, care vor fi hotărâtoare, să putem conta pe el. Zilele trecute şi-a scos ghipsul şi acum este în recuperare. Îmi doresc din tot sufletul să fie apt cât mai repede, pentru că, împreună cu el, avem mari şanse să intrăm în turneul play-off, şi să obţinem o medalie. De care suntem foarte aproape, analizând valoarea jucătorilor celor patru echipe care vor rămâne în competiţia finală“.

Următorul turneu este programat în perioada 26-28 noiembrie a.c., la Craiova.