Şi azi mi-a rămas fruntea încreţită la auzul unei astfel de dorinţe. Ştiam că oamenii îşi doresc sănătate, bani, copii, excursii dar să-şi dorească cineva cu atâta sete intrarea în vigoare a noilor coduri (civil, penal şi de proceduri), care au şi ceva referiri la articolele de presă, ar uimi pe oricine.
Nu ştiu de ce mulţi oameni cred că va fi sfârşitul presei, al show-urilor de televiziune, al pamfletelor. Lucrurile nu stau chiar aşa. Şi dacă ar fi aşa, de ce atâta bucurie în condiţiile în care omul simplu vede în presă un ajutor, o speranţă. Da, am spus omul simplu… Că restul oamenilor aflaţi în politică, în jurul ei, în vârful ei, la umbra acesteia, nu au nevoie de presă. Mă repet când spun că, la fel ca în orice domeniu, presa are uscăturile ei, dar dincolo de asta un popor are nevoie de presă.
În articolul 10 din Convenţia Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) este consacrată libertatea la exprimare: „Orice persoană are dreptul la libertatea de exprimare. Acest drept cuprinde libertatea de opinie şi libertatea de a primi sau de a comunica informaţii ori idei fără amestecul autorităţilor publice şi fără a ţine seama de frontiere“. Pentru cei care îşi imaginează sălile instanţelor pline de procese în care acuzaţii sunt jurnalişti şi pamfletari învinşi, vreau să le dejoc un pic imaginaţia. Nu cu scenarii ce ţin de imaginaţia mea, ci cu câteva exemple din practica CEDO. Sunt exemple din procese avute de diverse publicaţii şi jurnalişti cu state sau personaje.
„…informaţia este un bun perisabil şi întârzierea publicării ei, chiar şi pentru o scurtă perioadă, creează riscul pierderii valorii şi interesului faţă de acea informaţie“, (Sunday Times, Observer şi Guardian vs. Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord).
Chestiunea de interes public a fost definită drept orice „chestiune care afectează viaţa comunităţii“, (Lingens vs. Austria). Interesul public nu se rezumă la chestiunile politice, ci le include şi pe cele sociale sau de alt gen care privesc comunitatea. „Nu există nici un precedent juridic pentru a distinge (…) între discuţia politică şi discuţia asupra altor subiecte de interes public“, (Thorgeirson vs. Islanda). „A lipsi publicul de informaţii asupra funcţionării serviciilor publice înseamnă a ignora un drept fundamental într-o democraţie.“ (Observer şi Guardian vs.U.K.).
„…politicienii trebuie să accepte în mod inevitabil şi conştient verificarea strictă a fiecărui cuvânt şi a fiecărei fapte, atât din partea jurnaliştilor, cât şi din partea marelui public şi, în consecinţă, trebuie să dovedească un grad mai mare de toleranţă“, (Lingens vs. Austria, Oberschlick vs. Austria).
Pentru liniştea mea şi a celor care aşteaptă legi vreau să mai spun că libertatea de exprimare „protejează nu numai conţinutul ideilor şi al informaţiilor, ci şi forma în care acestea sunt exprimate“, prin urmare, transmiterea ideilor şi informaţiilor se poate face şi într-o „manieră provocatoare pentru a atrage atenţia publicului“, (Oberschlick vs. Austria, De Haes şi Gijsels vs. Belgia).
Nina Curiţa