Dacă edilii altor primării din judeţ încă aşteaptă analizarea proiectelor investiţionale depuse, conform primarului comunei Forotic, Ion Stoia, „s-au aprobat o serie de proiecte pe care le-am depus pentru Măsura 322, acum urmând să vină finanţarea. Aproximativ 500 de mii de lei“.
Ca urmare a Măsurii 3.2.2, comuna Forotic va beneficia de asfaltarea străzilor, reabilitarea Căminului Cultural dar şi de construirea unui azil de bătrâni. De asemenea, se doreşte şi amenajarea unei baze sportive de tip 2, multifuncţională şi cu gazon artificial, proiect ce a fost aprobat prin hotărâre de guvern, conform „Programului de dezvoltare a infrastructurii unor baze sportive din spaţiul rural“.
În 2010 „de perspectivă mai sunt şi alte proiecte, dar anul acesta, mai greu cu finanţarea, deoarece sunt mai puţin bani“, a mai afirmat primarul comunei, Ion Stoia.
Lavinia Predescu