Potrivit avocatului Cosmin Bolosin aceştia au primit interdicţia de a părăsi localitatea şi de a comunica între ei sau de a influenţa martorii. De asemenea, aceştia nu vor putea lua parte la evenimente publice.
„Au fost eliberaţi definitiv la ora 24.00, cu interdicţiile ce derivă din lege, deoarece procurorii DIICOT nu au mai reuşit să facă recurs în timp util, iar mandatul de arestare a expirat“, ne-a declarat Cosmin Bolosin, avocatul unora dintre cei în cauză. Aceştia trebuie să se prezinte săptămânal la Poliţia Caransebeş.
În ceea ce-l priveşte pe Flavius B., unul dintre cei acuzaţi în dosar, avocatul Bolosin a depus la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie o cerere de strămutare a cauzei, deoarece percepţia asupra clientului său influenţează judecarea cauzei.
Pe 20 ianuarie a.c., ÎCCJ va lua în discuţie această cerere, iar judecarea pe fond a fost amânată până în luna martie, la cererea celor 20 de părţi vătămate din Italia şi a „Banca Posta Italiene“, care au nevoie de timp pentru a-şi susţine poziţia.