Cu o valoare de 2,4 milioane de euro, proiectul are în vedere asfaltarea a 13 kilometri de drumuri comunale şi străzi laterale, reabilitarea Căminului Cultural din Forotic şi, tot aici, construirea unui azil pentru bătrâni.
Cel mai probabil, potrivit declaraţiilor primarului Ion Stoia, proiectul va demara în primăvara anului viitor. În luna mai, primăria a depus un alt proiect în vederea accesării fondurilor europene, pe Măsura 313, pentru înfiinţarea unui centru de informare turistică.
„Momentan nu ştim nimic despre eligibilitatea sa, dar sperăm să fim selectaţi şi să primim finanţare“, a precizat edilul şef. După demararea lucrărilor cuprinse în cadrul proiectului depus pe Măsura 322, obiectivul primarului Stoia este acela de a găsi surse de finanţare pentru alimentarea cu apă a localităţii Forotic.
