Caraş-Severin, Romania

Începând din 3 noiembrie şi doar până la sfârşitul anului, Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin pune la dispoziţia cărăşenilor care au stat acasă sau au lucrat ilegal, în ţară sau în străinătate, în ultimii cinci ani, contractul de asigurare socială. Este vorba despre un act care le dă acestora posibilitatea să „recupereze“ cel mult cinci ani pentru viitoarea pensie. Evident, acest lucru nu se va putea face decât contra cost, adică atât cât au plătit cei ce au muncit legal în timp real, pot plăti şi cei ce n-au făcut-o, dar retroactiv.

„Deocamdată, la CJP Caraş-Severin nu au fost depuse cereri, însă suntem la dispoziţia petenţilor pentru a-i îndruma şi a le spune exact ce au de făcut“, a spus Cătălin Bîcleşanu, directorul executiv al CJP Caraş-Severin. Iniţiativa legislativă se adresează celor câteva milioane de oameni care lucrează la negru în ţară sau în străinătate.

La nivelul judeţului nostru, încă de acum trei sau chiar patru ani, s-a înregistrat un adevărat fenomen al plecărilor în străinătate, cel mai adesea fără forme legale. De asemenea, sute de oameni rămaşi în judeţ au fost descoperiţi de inspectorii ITM Caraş-Severin că lucrau fără a avea forme legale. În prezent, peste 3.900 de cărăşeni îşi plătesc „din mână“ contribuţia pentru pensie.

„Sperăm ca numărul celor ce vor decide să facă acest lucru să crească“, a mai spus Bîcleşanu. Cei interesaţi vor trebui însă să plătească în jur de 3.000 de euro.

Există cazuri de oameni trecuţi de 58 de ani care nu se puteau pensiona pentru câteva luni nelucrate. Ordonanţa nr.94/2010 dă acum dreptul tuturor celor interesaţi să-şi răscumpere anii de pensie plătind CAS-ul pentru maximum cinci ani la valoarea salariului minim. De ce face guvernul asta? Ca să mai încaseze câţiva bani la bugetul asigurărilor sociale. „Plata se poate face fie prin mandat poştal, ordin de plată către Casa Judeţeană de Pensii sau prin achitarea sumei direct la casieria instituţiei noastre“, a spus Cătălin Bîcleşanu, directorul executiv al CJP Caraş-Severin.

Numai că, puţini vor fi cărăşenii care, chiar dacă au muncit peste hotare, îşi vor putea permite ca, în mai puţin de două luni de zile, să plătească sume ce ajung la 3.000 de euro, contribuţie pentru salariul minim, ceea ce înseamnă o pensie ce cu greu va depăşi 400 de lei. Sumele se calculează în funcţie de contribuţia de asigurări sociale şi salariul minim, valabile pentru anul care vă lipseşte din carnetul de muncă. Ca să vă puteţi orienta mai uşor, vă dăm un exemplu.

Pentru anul 2005, dacă aţi stat acasă sau patronul la care aţi lucrat nu v-a făcut acte, va trebui să plătiţi aproximativ 1.200 de lei. Asta dacă nu vreţi să achitaţi contribuţii pentru salarii mai mari decât minimul pe economie. În cazul în care vreţi să recuperaţi perioada ianuarie 2005-noiembrie 2010, va trebui să achitaţi Casei Judeţene de Pensii nu mai puţin de 12.000 de lei.

De menţionat că această contribuţie poate fi calculată şi în funcţie de orice salariu doriţi, nu doar de cel minim pe economie, ceea ce v-ar permite ca la pensie să primiţi mai mulţi bani, acesta fiind cazul celor ce nu doar vor să îşi „răscumpere“ anii, ci şi să-şi asigure o bătrâneţe liniştită din punct de vedere financiar. Un alt aspect foarte important este acela că, dacă aveţi mai puţin de cinci ani până la pensionare, OG nr.94/2010 nu vă dă voie să vă „cumpăraţi“ ultimii ani.

Anca Preda