„Judeţul Caraş-Severin are un potenţial fantastic despre care până acum doar am auzit, acum am văzut cu ochii mei. Trebuie să găsim o strategie pentru că altfel nu avem cum să ieşim din haosul în care ne-am afundat“, spunea Elena Udrea, pe atunci ministru al Turismului.
Actualmente ministrul Dezvoltării Regionale şi Turismului, tot doamna Udrea a întocmit o listă cu investiţiile din turism pentru 2010, listă aprobată deja de Executiv. „Hotărârea de guvern vizează obiective de investiţii iniţiate anul trecut, de exemplu continuarea investiţiilor pe subprogramul „Schi în România“ în judeţele Covasna, Harghita, Hunedoara, Maramureş şi respectiv pe Valea Prahovei – în pregătirea FOTE 2013, continuarea construcţiei unor miniporturi în judeţul Tulcea, precum şi obiective noi cum sunt dezvoltarea infrastructurii turistice în staţiuni din sudul litoralului şi în staţiuni balneare ca Amara, Băile Felix – 1 Mai sau amenajarea unui port turistic în Olteniţa“, se arată într-un comunicat primit la redacţie. Încă odată, judeţul nostru va trebui să se mulţumescă doar cu constatări şi laude, rămânând ca faptele să se întâmple altădată…