Pentru campania de vaccinare împotriva gripei de sezon, Ministerul Sănătăţii a solicitat Direcţiei de Sănătate Publică din judeţ catagrafierea categoriilor de risc din Caraş-Severin.
În urma studiilor efectuate de DSP, s-a stabilit că există 14.332 de persoane cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale şi hepatice, neurologice, diabetologice etc, un număr de 319 femei însărcinate, 3.357 cadre sanitare, 2.547 persoane (adulţi şi copii) rezidente în instituţii de ocrotire socială precum şi 16.620 persoane vârstnice care au depăşit deja 65 de ani.
„Din totalul de 37.175 de persoane catagrafiate, un procent de 44,7% îl reprezintă persoanele vârstnice. Această campania de imunizare a început în data de 1 noiembrie 2010 şi vreau să spun că este pentru prima dată, în ultimii 10 ani, când vaccinarea împotriva gripei de sezon începe la timp“, a spus dr. Mircea Borcău, medic primar epidemiolog. Ministerul de resort a trimis în judeţ 13.500 de doze, aproximativ 35% din ceea ce DSP a solicitat, în condiţiile în care adresabilitatea populaţiei este una relativ mare. În doar trei săptămâni, nu mai puţini de 3.800 de cărăşeni s-au imunizat deja.
Toate datele au fost prezentate de dr. Borcău în cadrul şedinţei Comitetului pentru Persoanele Vârstnice din Caraş-Severin. În cadrul acestei şedinţe însă, Iulian Georgevici, vicepreşedintele Consiliului Judeţean a ridicat o problemă care, cel mai probabil se află pe buzele tuturor, şi anume: „Oare anul acesta vom mai avea parte un alt virus nou? Sau toate acele gripe – aviară, porcină ş.a. – au fost doar praf în ochi?“ Borcău a contrazis total astfel de ipoteze, afirmând că imunizarea este cea mai eficace modalitate de prevenţie şi trebuie privită ca atare.
Anca Preda
