Caraş-Severin, Romania

Contestaţiile au devenit o armă a firmelor de garsonieră şi totodată inamicul numărul unu al investiţiilor în domeniul public. Cele mai multe dintre licitaţiile din Caraş-Severin, cel puţin cele care pun în joc sume importante, sunt contestate. Şi nu neapărat de către firmele care participă la licitaţii, ci şi de terţe persoane, care şi-au făcut un hobby din a contesta caietele de sarcini, astfel fiind blocată şi lucrarea de reabilitare a pasajului din Reşiţa.

Asta s-a întâmplat şi la Moldova Nouă, unde există riscul ca banii alocaţi de Ministerul Sănătăţii pentru reabilitarea termică a spitalului să se piardă, întrucât licitaţia pentru lucrări a fost iniţial anulată şi apoi contestată. Banii au fost direcţionaţi către Clisură după ce, la o întâlnire care a avut loc la Drobeta Turnu-Severin, primarul de la Moldova Nouă, Ion Chisăliţă, a „vârât“ în mapa premierului Emil Boc o hârtie pe care a notat toate problemele oraşului, inclusiv cea a spitalului.

Conform lui Alin Datcu, consilierul lui Chisăliţă, „au început să sune telefoanele chiar a doua zi. Consilierii dlui Boc, şi nu numai, s-au interesat de situaţia oraşului şi aşa s-a ajuns la concluzia că spitalul are urgentă nevoie de bani pentru anvelopare şi reparaţia acoperişului“.

Aşadar, au început procedurile legale, iar documentaţia privind lucrările a fost depusă pe site-ul SEAP, în aşteptarea ofertelor. Numai că, dintr-o greşeală a departamentului investiţii al Primăriei Moldova Nouă, în prima zi oferta de lucrări era incompletă, nefiind specificat faptul că este vorba de o reabilitare termică a acoperişului.

„La prima licitaţie, care a avut loc la sfârşitul lui octombrie, a câştigat o firmă care nu avea cuprins în ofertă şi lucrările de la acoperiş, motivând că nu a vizionat oferta pe SEAP decât în prima zi, când aceasta era incompletă“, a mai spus Datcu. Astfel, pentru a evita contestaţiile şi totodată prelugirea termenelor, licitaţia a fost anulată, urmând ca în data de 8 noiembrie să aibe loc o a doua licitaţie.

De această dată au participat trei firme, din Reşiţa, Moldova Nouă şi Timişoara, câştigătoare fiind cea din municipiul de pe Bârzava. Deşi nu avea cea mai ieftină ofertă, firma reşiţeană a fost declarată câştigătoare, având în vedere că are la dispoziţie mai mulţi muncitori decât cea din Timişoara precum şi faptul că lucrările trebuie începute şi finalizate cât mai repede pentru a nu se pierde finanţarea. Aşadar, nu factorul financiar a fost criteriul determinant.

„Cea de a doua licitaţie a fost contestată de firma din Timişoara în data de 12 noiembrie 2010, iar în 15 noiembrie actele au plecat spre Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor“, a mai spus consilierul primarului din Moldova Nouă. Termenul de soluţionare al CNSC poate ajunge la 30 de zile, ceea ce înseamnă că lucrările ar putea începe, în cel mai fericit caz, în preajma Crăciunului. Asta ca să nu se piardă 10 miliarde de lei vechi din cauza unui… moft.

Anca Preda