Sala Polivalentă a găzduit, vineri după-amiază, întâlnirea de handbal dintre U.C.M.R. şi C.S.A. Steaua Bucureşti, partidă contând din etapa a IX-a a Ligii Naţionale masculine.
Altădată un derby aşteptat cu deosebit interes, meciul a fost la discreţia reşiţenilor, aceasta şi datorită faptului că oaspeţii traversează o perioadă de reconstrucţie.
Elevii antrenorilor Gligore Czari şi Nenad Damjanovic au început în forţă. Şi, susţinuţi de portarul Ionuţ Irimuş, conduceau, în minutul 8, cu 5-0. În replică, oaspeţii au încercat să revină în joc, sperând să limiteze proporţiile scorului. Însă, în minutul 22 era deja 16-6. Iar până la finalul primei reprize, pe fondul unei uşoare relaxări a reşiţenilor, steliştii au intrat la vestiar cu un handicap de şase goluri.
Care, fireşte, era foarte greu de recuperat. Chiar dacă Gligore Czari a trimis în teren o altă formulă de echipă. Astfel, spectacolul sportiv s-a încheiat cu o victorie la pas a gazdelor. Cele mai multe goluri au fost înscrise de Ghionea, 5, urmat de Pârâianu, Petrea, Djordjevic şi Georgescu, fiecare cu câte patru reuşite.
