Caraş-Severin, Romania

După ce în luna iunie primarul comunei Armeniş, Ioan Vetreş, a semnat contractul de finanţare pentru proiectul depus în urmă cu un an pe Măsura 322, în august, edilul a dat startul lucrărilor. Proiectul, cu o valoare de 10 milioane de lei, vizează reabilitarea căminului cultural din Armeniş, modernizarea a 10,3 kilometri de drumuri comunale, şi amenajare unei instalaţii de captare şi potabilizare a apei pentru locuitorii comunei Armeniş. Termenul de finalizare al proiectului este februarie 2012.

Tot în această perioadă, la Feneş, sat ce aparţine de comuna Armeniş, se lucrează la amenajarea reţelelor de apă şi canal. „Este vorba despre o investiţie guvernamentală de trei milioane de lei, proiect demarat în iunie 2009. În prezent, la Feneş, se lucrează şi la ridicarea unei săli de festivităţi, pentru care Consiliul Local Armeniş a alocat suma de 600 de mii de lei. Tot CL a alocat şi suma de 60 de mii de lei pentru amenajarea unui teren de fotbal şi a unui spaţiu de joacă în faţa şcolii din Armeniş, lucrare care va fi finalizată până la sfârşitul lunii noiembrie“, a declarat Ioan Vetreş.

Pentru că în urma inundaţiilor din vară un tronson de aproape şase kilometri de drum din localitatea Sat Bătrân a fost afectat, primăria a demarat recent lucrările de reabilitare. „Am primit 200 de mii de lei de la Guvern pentru refacerea infrastructurii. Rămâne acum să vedem dacă cu aceşti bani vom reuşi să refacem toate porţiunile de drum afectate de inundaţii“, a mai precizat primarul din Armeniş.

Roxana Nafiru