Dacă este ceva de care ar trebui să ne fie ruşine, atunci acelea sunt drumurile. Cel puţin aşa reiese din declaraţia vicepreşedintelui Bundestagului, Suzanne Kastner, care a spus recent, la o întâlnire cu reprezentanţi ai administraţiei publice din Mehedinţi, că starea drumurilor din ţara noastră este dezastruoasă şi şi-a exprimat speranţa că Guvernul se va ocupa şi de această problemă.
Din nefericire pentru noi, parlamentarul german a dat exemplu drumul de la Caraş-Severin spre Drobeta Tr. Severin, despre care a spus că este „ruşine“.
„Drumul de la Caraş- Severin spre Drobeta Tr. Severin este o ruşine. Într-adevăr, am văzut că se lucrează la el, însă se lucrează într-un mod neacceptabil, în bătaie de joc faţă de toţi participanţii.
La sfârşitul campaniei electorale, Guvernul României ar trebui să devină mult mai responsabil şi să se ocupe de această problemă, pentru că alegătorul i-a dat o însărcinare. Dacă nu se pot înţelege asupra traseului autostrăzii, măcar să repare drumurile europene“, a afirmat Suzanne Kastner.
Totodată, Suzanne Kastner şi-a exprimat mâhnirea că în anul 2007 România nu a reuşit să atragă bani din fondurile structurale puse la dispoziţie de UE.
Anca Preda
