Caraş-Severin, Romania

Din nou, Caraş-Severinul este în top. Şi, ca de obicei, într-unul negativ… Conform Comisiei Naţionale de Prognoză (CNP), judeţul nostru se află pe locul patru, la egalitate cu Botoşani, într-un clasament al judeţelor cele mai afectate de criza economică în acest an. Astfel, CNP a preconizat o scădere a economiei cărăşene cu 11,1% faţă de anul precedent.

Cele mai afectate judeţe în acest top sunt Vaslui (11,9%), Vrancea (11,6%) şi Mehedinţi (11,4%). Cel mai bine din acest punct de vedere stau Ilfov şi Constanţa, care au suferit o scădere de „doar“ 7,2%, urmate de Vâlcea (7,3%) şi Timiş (7,5%). Bucureştiul a avut parte de o scădere de 7,7%, în timp ce media la nivel naţional este de 8,5 procente.

Pe de altă parte, după întâlnirea din această săptămână cu reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional, Guvernul şi FMI estimează o creştere economică a României în 2010 de 1,3 procente, aproape de trei ori mai mare decât precedenta estimare, ce era de numai 0,5%.

Ce o să fie în judeţul nostru în anul 2010, dacă şi preşedintele CJ, Sorin Frunzăverde, a repetat de n ori până acum fraza „anul care urmează va fi cumplit din multe puncte de vedere“?

Nina Curţia