La începutul anilor 1990, cele câteva surori franciscane care ajungeau aici veneau pentru o perioadă determinată: să ajute ce era de ajutat şi apoi să meargă mai departe.
Dar au constatat că aici e mare nevoie de ele şi aşa a luat fiinţă filiala de la Caransebeş a congregaţiei internaţionale a franciscanilor. Astăzi, la „Casa Elisabeta“ sunt 16 călugăriţe, doar trei dintre ele originare din Germania. Celelalte sunt românce, pentru că filiala de aici are şi scopul de a pregăti pe tinerele care aleg să ia acest drum în viaţă.
Acţiunile desfăşurate în zonă sunt multe, de la îngrijirea bătrânilor sau a bolnavilor, până la asigurarea celor necesare pentru copii. Şi trebuie precizat că nu există nici un fel de diferenţă de etnie sau religie: oricine are nevoie, poate primi ajutorul surorilor franciscane.
Misiunea lor nu e deloc uşoară, pentru că cel mai adesea obstacolele vin chiar din partea celor care ar trebui ajutaţi. Se întâmplă, spre exemplu, ca părinţii să vândă alimentele sau hăinuţele primite pentru copii, iar cu banii obţinuţi să-şi cumpere băutură. Mulţi ar abandona în faţa unei munci de Sisif, cum e aceasta.
Dar nu şi sora Magdalena: „Nu merge altfel, decât prin spirit de dăruire, care vine din credinţa noastră“. Nu se lamentează, nu se plânge, căci cunoaşte cum nu se poate mai bine firea oamenilor. Cu modestie, îşi vede netulburată de drumul pe care a pornit.
În faţa unui suflet atât de nobil, în faţa pildei pe care o oferă măicuţa franciscană nu rămâne decât să spunem noi cuvintele pe care mult prea rar le aude: „Mulţumim, soră Magdalena!“.
Iulius Pîrvu