Caraş-Severin, Romania

Simpozionul, care va avea loc în data de 19 noiembrie, este dedicat cadrelor didactice din învăţământul preprimar, primar, gimnazial şi liceal. Obiectivul simpozionului este cel de promovare a aspectelor pozitive ale activităţii educative ale cadrelor didactice din diverse colţuri ale ţării, care pot fi reprezentate prin referate, proiecte educaţionale, discipline opţionale, exemple de bună practică şi descoperirea mijloacelor prin care să se creeze un echilibru între tradiţional şi modern care să faciliteze dezvoltarea personalităţii copilului.

Secţiunile simpozionului sunt: Modern şi tradiţional în şcoala românească – sesiune de referate şi comunicări ştiinţifice; Importanţa proiectelor educaţionale pentru atingerea obiectivelor şcolii – prezentări;  Modern şi tradiţional prin intermediul curriculumului la decizia şcolii -  discipline opţionale;  20 de ani de  promovare a drepturilor copilului în România – Pace şi nonviolenţă  pentru copiii lumii – exemple de bună practică;  Învăţământ preşcolar – referate, proiecte educaţionale, discipline opţionale.

Şi în acest an, simpozionul este organizat de Şcoala 7 Reşiţa, având ca parteneri: Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin, Casa Corpului Didactic Caraş-Severin, Organizaţia „Salvaţi copiii“ – Filiala Caraş-Severin, Grădiniţa cu PN Nr. 9 Reşiţa, Asociaţia Învăţătorilor Caraş-Severineni. Potrivit inst. Cristinei Ardeleanu, consilier educativ la Şcoala Nr. 7, înscrierile se fac până în data de 8 noiembrie, la adresele de mail corespunzătoare secţiunilor simpozionului: [email protected][email protected], [email protected], [email protected][email protected] Evaluarea simpozionului va consta într-un CD cu ISSN cu lucrările participanţilor, adeverinţe şi diplome de participare. Pentru mai multe informaţii, organizatorii vă stau la dispoziţie la următoarele numele de telefon: 0727273136 şi 0734935948 (zilnic, după orele 12.00) sau pe site-ul didactic.ro

Roxana Nafiru