Handbaliştii reşiţeni au început în forţă partida, reuşind să-şi asigure o „tabelă“ cât de cât liniştită: 3-1 (min. 4), 6-2 (min. 10), 8-2 (min. 17), 12-6 (min. 26). Iar la vestiar au plecat cu 15-10, graţie şi prestaţiei foarte bune a portarului Cristian Antonaru, care a prins o zi de excepţie.
După pauză, elevii antrenorului Gligore Czari s-au menţinut la distanţă de partenerii de întrecere, tot cu ajutorul lui Antonaru: 18-13 (min. 36), 20-14 (min. 40), 26-21 (min. 50), 30-23 (min. 54), 32-26 (min. 58). Pe final, au avut o uşoară relaxare, sancţionată de băcăuani, care au reuşit să înscrie de trei ori şi să încheie tabela de marcaj la o diferenţă de trei goluri.
Aşadar, o nouă victorie a handbaliştilor reşiţeni, a patra din actuala ediţie de campionat, pe terenul unei formaţii incomode, contribuţia lui Antonaru fiind determinantă, pentru că a dat siguranţă în apărare, cu cele 16 intervenţii, parând şi două lovituri de la 7 metri! Altfel spus, acesta poate fi considerat omul meciului de la Bacău, evoluţie care sperăm să-i dea mai multă încredere, în continuare. Fiindcă echipa are mare nevoie de „poartă“.
Antrenorul Gligore Czari a avut la dispoziţie următorul lot de jucători: Antonaru, Irimuş – Tucanu (1), Rohozneanu (2), Fenici, Ghionea (11), Georgescu (8), Popovici, Pârâianu (1), Cuciula, Petrea (3), Irimescu (4), Stamate, Grozăvescu (2).
