Caraş-Severin, Romania

Evenimentul va avea loc la Timişoara în zilele de 19 şi 20 noiembrie, având drept temă „Comunitate, colaborare şi tehnologie inovativă în şcoli“, forumul este o provocare adresată cadrelor didactice care folosesc în mod inovativ TIC la clasă.

Potenţialul creator al educatorilor este astfel stimulat să exploreze şi să exploateze tehnologii moderne, cu scopul de a pregăti tinerii pentru viaţa în societatea informaţională şi în economia bazată pe cunoaştere.

În acest context, toate cadrele didactice interesate pot participa, fie în calitate de delegaţi, fie cu proiecte educaţionale la concursul de proiecte didactice în domeniul utilizării noilor tehnologii în procesul instructiv-educativ.

Un număr de 60 de proiecte şi activităţi educaţionale inovatoare vor fi selectate pentru a fi expuse şi susţinute în cadrul expoziţiei de proiecte a forumului, iar un juriu format din reprezentanţi ai Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Fundaţia EOS şi experţi ai comunităţii educaţionale româneşti va selecta trei proiecte câştigătoare. Câştigătorii vor fi invitaţi să îşi prezinte proiectele în cadrul unor forumuri internaţionale similare, în primăvara anului 2011.

Conform directorului Casei Corpului Didactic Caraş-Severin, prof. Tudor Deaconu, cadrele didactice cărăşene care doresc să participe la acest eveniment se pot înscrie până la sfârşitul lunii viitoare.

Lavinia Predescu