La începutul acestei săptămâni, primarul municipiului, Mihai Stepanescu, ne-a pus la dispoziţie un plan de măsuri care a fost în vigoare pe perioada caniculei, însă, în mod surprinzător, documentul cuprinde referiri la amenajări şi servicii care trebuiau să fie puse la dispoziţia publicului despre care nici măcar cei obligaţi să le asigure nu ştiau nimic.
Cazul celor două corturi – cel din Centrul civic şi cel din Parcul „Tricolorului“, cu climă, paturi pliante şi aparate de răcit apa – este unul simplu: ele au fost demontate, aşa cum ne-au declarat muncitorii, pentru că a trecut perioada codurilor.
În parcul din Govândari, însă, pe fostul amplasament al cortului, a rămas o pompă cu un furtun, având un sistem foarte ciudat de pornire. Poliţistul comunitar de acolo, însă, ne-a spus că apa de acolo nu poate fi folosită, pentru că pompa n-a fost curăţată încă… Surprinzătoare sunt, însă, alte măsuri care au fost luate doar pe hârtie în timpul caniculei, prin ceea ce se cheamă „planul de măsuri pentru atenuarea efectelor temperaturilor ridicate asupra populaţiei“.
Potrivit unei decizii a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al Municipiului Reşiţa s-a hotărât ca, în afara celor două corturi, în municipiu să fie asigurate şi alte spaţii de odihnă şi cazare colectivă temporară pentru persoanele aflate în dificultate, la Grupul Şcolar „Ştefan Anghel“. La faţa locului, însă, nimeni nu ştia nimic. „N-avem aşa ceva amenajat“, vine răspunsul celor de la unitatea de învăţământ care, iniţial, au părut foarte surprinşi despre existenţa unei astfel de decizii a autorităţii locale. Mai tristă este însă prevederea vizând unităţile sanitare.
Astfel, atât potrivit deciziei CLSU, cât şi potrivit unui ordin al ministrului Sănătăţii şi Familiei, Direcţia de Sănătate Publică a răspuns de organizarea, la nivel de municipiu, a patru puncte de acordare a asistenţei medicale în caz de caniculă, la Centrul de Recoltare şi Conservare a Sângelui, precum şi la cele trei staţionare ale Spitalului judeţean.
La staţionarul I, potrivit dr. Anton Ursu, acolo funcţionează doar Unitatea de Primiri Urgenţe, însă nimic altceva legat de caniculă: „Aici primim urgenţele şi atât! N-avem nici un alt centru“. Şi dacă la Staţionarul I funcţionează UPU, nu acelaşi lucru se poate vorbi despre celelalte centre. Spre exemplu, în cazul Staţionarului II, nimeni nu auzise măcar de vreun centru unde să fie primite persoanele afectate de caniculă…
Să putem vorbi despre superficialitate sau de nepăsare, în condiţiile în care în municipiul de pe Bârzava un om a murit în plină stradă din cauza caniculei?
Antoniu Mocanu
