Pentru descrierea unor tronsoane de drumuri din
judeţ a curs multă cerneală. Pentru
mulţi dintre dvs, gropile nu sunt o noutate,
însă faptul că un kilometru de drum din
judeţ costă, în medie, 500.000 de euro
poate vă surprinde. Nu o spunem noi, ci
reprezentantul Secţiei de Drumuri Naţionale
din Caransebeş. Situaţia drumurilor din
judeţ a fost amplu discutată în
şedinţa Comisiei de Dialog Social, iar
Nicolae Drăgan, liderul BNS Caraş-Severin a
spus: „Ar trebui să se numească
«Direcţia de Drumuri şi Gropi» la
halul în care arată drumurile“.
Deşi au fost invitaţi să participe la
şedinţa Comisiei, «drumarii
şefi», Ianăş Roşeţi
şi Ioan Maliţa, nu au reuşit să
onoreze invitaţia, însă au trimis
rapoarte cu situaţia lucrărilor. Indignat de
absenţa lor, prefectul Octavian Ţunea a spus:
„Să nu se mai supere pe mine când spun
că starea drumurilor este deplorabilă. De
cinci luni sunt prefect şi nu s-a făcut nimic
în acest domeniu. Nu se poate aşa
ceva“.
Membrii comisiei au căzut de acord să
îl aducă în judeţ pe Radu
Berceanu „poate atunci se vor prezenta şi
cei ce se ocupă de aceste lucrări la
întâlniri“, spunea Nicolae
Drăgan. Direcţia de Administrare a Domeniului
Public şi Privat a înaintat Comisiei de
Dialog Social un raport conform căruia la nivelul
judeţului există lucrări finalizate 100%
în 2009 – în valoare totală de
aproximativ 13.000.000 de lei.
Lucrările au fost finanţate în baza HG
nr.577/1997. Pe de altă parte, sunt lucrările
noi a căror valoare se ridică la suma de
12.007.385 de lei. Cea mai scumpă lucrare este
pentru DJ581 Reşiţa-Grădinari, 5.000.000
de lei, lucrare aflată în curs de licitare.
O altă lucrare costisitoare aflată în
curs de licitare este DJ606 A Caransebeş
Telescaun-Muntele Mic, care va costa 3.500.000 de lei.
Pe de altă parte, raportul de la Drumuri
Naţionale de pe raza DRDP Timişoara include
patru lucrări aflate în execuţie.
Putem aminti drumul ce leagă Medahia de
Domaşnea, început în 10 octombrie
2005, care a avut termen de finalizare data de 7 mai
2008, dar a fost recepţionat în 10 decembrie
2008. Totuşi în acest caz, stadiul fizic,
adică lucrări recepţionate, este de 97%.
Pe de altă parte în execuţie se
află şi lucrarea de reabilitare ce leagă
Domaşnea de Caransebeş, lucrare deasemenea
începută în 10 octombrie 2005 – cu
termen de finalizare 7 mai 2008 şi cu o extensie
de timp aprobată până în 3
decembrie 2008.
Deşi suntem în iulie 2009, stadiul fizic al
lucrării este de 27,5%. Pentru acest tronson
drumarii se scuză şi spun că nu au avut
oameni cu care să lucreze… Deasemenea în
execuţie se află şi drumul ce leagă
municipiul Caransebeş de Lugoj, lucrare care a
început în 7 aprilie 2008 şi are ca
termen de finalizare data de 2 noiembrie 2010. În
acest caz stadiul fizic general este de 6,68%.
Anca Preda
[email protected]