Caraş-Severin, Romania

În această perioadă, când fiecare leu trebuie calculat, oamenii simpli cu datorii uriaşe la bănci încearcă să scape de orice eventuală cheltuială suplimentară sau ilegală, am putea spune. Despre ilegalitate se poate vorbi în situaţiile în care băncile au decis că le pot băga clienţilor pe gât diferite comisioane, fără să îi întrebe, măcar de amorul procedurii, dacă sunt de acord.

Tocmai din acest motiv, Guvernul a aprobat OUG nr.50/2010 cu privire la creditele bancare. Astfel, clienţii nemulţumiţi ai băncilor pot face reclamaţie la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorului Caraş-Severin.

„Un număr de cinci cărăşeni au depus deja reclamaţii vizavi de relaţia contractuală pe care o au cu diferite bănci“, ne-a spus Cristian Angyal, comisar şef adjunct al CJPC Caraş-Severin. Toate reclamaţiile au aceaşi „ţintă“: comisioanele de risc aplicate în mod ilegal de bănci prin anexe la contractele de credit. Ce poate face CJPC în această situaţie?

„Deocamdată, aşteptăm să expire termenul prevăzut de lege, adică data de 20 septembrie, pentru ca băncile să intre în legalitate. În caz contrar, vom efectua controale, iar amenzile pe care le putem aplica în conformitate cu OUG nr.50/2010 variază între 20.000 şi 100.000 de lei“, a mai spus comisarul şef adjunct al CJPC Caraş-Severin. Dacă nici aşa băncile nu revin la sentimente mai bune, conform lui Angyal, „singura variantă rămâne ca oamenii să se adreseze instanţei de judecată“.

Anca Preda