Caraş-Severin, Romania

Componenţii echipei masculine de handbal a CS UCMR au pornit spre Satu Mare, încă de miercuri, 17 martie a.c.

Fiindcă partida cu formaţia locală a fost programată pentru vineri seară, de la ora 17.00. S-a plecat însă cu o uşoară întârziere. Dar, cu siguranţă, pe durata deplasării, atât ei cât şi antrenorii au avut timp suficient să reflecteze asupra vorbelor elegante care le-au fost adresate, înainte de drum, de ing. Adrian Chebuţiu, preşedintele director general al U.C.M. Reşiţa.

De care probabil că aveau nevoie, după „experienţa“ Rom Cri Braşov, şi înaintea confruntărilor din campionat şi, mai ales, din Cupa României. Trofeu care, dacă va fi adus la Reşiţa, ar mai putea salva din obiectivele stabilite la început de sezon.

Aşadar, reşiţenii vor înfrunta un adversar aflat la limita jumătăţii clasamentului Ligii Naţionale. Care îşi va dori, la rându-i, cele două puncte, din trei motive. Să se îndepărteze de zona periculoasă, să prindă, de ce nu, cel puţin locul opt, pentru a ajunge în Cupa României. Şi, nu în ultimul rând, să le ofere suporterilor mult dorita victorie, alături de spectacolul sportiv.

Înaintea acestei partide, sătmărenii ocupă poziţia a IX-a, cu 13 puncte, la două de locul al VIII-lea, şi la… trei de poziţia retrogradantă. Argumente suficiente, deci, pentru ca elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari să abordeze întâlnirea cu ambiţia şi dăruirea demonstrate în disputa cu Steaua Bucureşti. Mai ales că un nou succes ar putea însemna ruperea, poate, de restul competitoarelor, şi menţinerea speranţelor pentru mai mult decât locul secund.

În acest context, tehnicienii au la dispoziţie întregul lot de jucători, cu excepţia portarului NenadDamjanovic, care rămâne indisponibil, în continuare, datorită fracturii de maleolă suferită la unul dintre antrenamentele premergătoare jocului de la Bucureşti, cu Steaua.

Reamintim, locul întâi este ocupat de HCM Constanţa, cu 36 de puncte, din 19 meciuri, urmată de UCM Reşiţa, 30 de puncte, din 18 meciuri, Steaua MFA Bucureşti, 25 de puncte (19 jocuri) şi Ştiinţa Dedeman Bacău, 25 de puncte (18 partide).

Marius Moraru