Se ştie că românul reuşeşte mereu să facă haz de necaz, drept dovadă ultimul banc care circula pe internet este pe cât de amuzant pe atât de dureros de real. Românii au ajuns să facă haz de necaz spunând că oamenii care au studii superioare sunt nevoiţi să renunţe la locurile de muncă pentru care au studiat şi să practice meserii pentru care nu este nevoie de şcoală. Unii s-ar putea amuza, cei mai mulţi însă vor izbucni în plâns pentru că trăiesc această realitate.
Mai exact, dacă ne referim la realitatea din Caraş-Severin, peste 13.500 de şomeri, cu sau fără studii, ar accepta orice job, fără să mai existe nici măcar amintirea vremurilor în care aveai posibilitatea de a negocia salariul. Poate că acestea sunt şi motivele pentru care sindicatele ameninţă cu noi proteste de stradă şi chiar cu grevă generală în sistemul bugetar. „Având în vedere lipsa unui dialog social real şi responsabil – la nivelul ministerelor de resort şi al Guvernului – în construcţia sistemului legislativ cu federaţiile sindicale din sectorul bugetar, sindicaliştii au convenit susţinerea unei listei comune de revendicări“, informează Marian Apostol, liderul Cartel Alfa Caraş-Severin.
Sindicatele cer respectarea dialogului social cu realizarea concertării punctelor de vedere ale partenerilor; clarificarea terminologiilor folosite în cadrul legislativ şi adoptarea lor în toate actele normative referitoare la salarizare; eliminarea din cadrul legislativ a restricţiilor legate de libertatea de negociere colectivă; anularea articolelor incluse în OUG nr.114/2009 în privinţa reducerii numărului de personal; anularea articolelor cu privire la blocarea/eliminarea accesului la tichetele de masă, cadou şi cele de vacanţă; plata orelor suplimenatre care nu se pot recupera; crearea, prin reglementări clare, a formelor de stimulare din venituri proprii a personalului; stabilirea regulamentelor de sporuri de comun acord cu partenerii sociali; reacordarea sporului de doctorat; anularea blocării ocupării posturilor în domenii deficitare, precum: învăţământ universitar, poliţie, sănătate; creerea unui sistem echitabil de pensii; instituirea unui mecanism de plăţi compensatorii în caz de disponibilizări colective. Mult… puţin, depinde de cine apreciază.
Liderul Cartel Alfa Caraş-Severin, Marian Apostol, mai informează că, în conformitate cu planul de acţiuni în perioada 1-15 martie, vor avea loc pichetări la nivelul prefecturilor, apoi la nivel de ministere, urmând organizarea de întâlniri cu parlamentarii pentru promovarea revendicărilor atât la nivel judeţean cât şi la nivelul comisiilor parlamentare. La mijlocul lunii aprilie va avea loc o grevă de avertisment, iar dacă nici aceasta nu va avea efectul scontat, în mai funcţionarii din România vor intra în grevă generală.
Anca Preda