Vineri, un reşiţean ce locuia în blocul nr.7 de pe Bdul Republicii s-a trezit cu unul dintre inspectorii Inspectoratului în Construcţii la uşă. Surpriza i-a pregătit-o chiar administratorul asociaţiei de locatari, împreună cu mai mulţi vecini nemulţumiţi de omul care spărgea pereţii de sprijin în apartamentul său de la etajul I.
„Eu i-am spus că noi nu suntem de acord să se spargă în bloc, este un imobil vechi de 40 de ani şi nu vrem să avem surprize. Când am văzut că lucrează, i-am cerut autorizaţia de construcţie, dar nu a vrut să mi-o arate“, spune Mariana Boncilă, administratorul blocului. Singura soluţie pentru vecinii speriaţi a fost să sune şi să ceară sprijinul Inspectoratului în Construcţii.
Ajuns la faţa locului, inspectorul a constatat că lucrarea este realizată de către o societate, dar nu există autorizaţie de construcţie la dosar, aşa că a cerut întreruperea oricărei lucrări şi a convocat luni dimineaţă pentru control atât firma ce executa lucrările cât şi pe proprietarul apartamentului. Omul este nemulţumit şi spune că el are certificat de urbanism şi a dat 40.000 de euro pe apartament, iar acum nu poate să îl aranjeze cum vrea.
„A tăiat fier beton, a spart un perete de la balcon şi de la cameră, este vorba de rezistenţa blocului, nu ne putem juca“, a mai spus Boncilă.
Cristian Franţ
