Iar asta pentru că unii dintre specialiştii Secţiei de Neonatologie, şi nu numai, decid să părăsească sistemul medical românesc, pentru a lucra în spitalele Uniunii Europene. De altfel, nu de mult, datorită eforturilor medicilor de acolo şi ale administratorilor spitalului, acesta a fost declarat chiar de UNICEF „Spital prieten al copilului“
Posibilitatea unei repetări a incidentului de la maternitatea Giuleşti este aproape exclusă datorită dotărilor şi tehnologizării corecte a secţiei. Mai mult, întreaga reţea de electricitate a Spitalului Judeţean de Urgenţă a fost înlocuită, după ce aceasta nu mai fusese schimbată de aproape patru decenii, de la construcţia spitalului. În urmă cu doi ani, când s-a luat această decizie de către managerul de atunci, Violeta Florea, puţini au înţeles de ce se face această înnoire a reţelei electrice, o operaţiune costisitoare şi aparent nu foarte necesară.
Orice instalaţie electrică şi aparat, fie el electric ori electronic, trebuie verificat şi monitorizat, astfel ca în timp să nu sufere deteriorări şi să nu există riscul de accidente. Însă, nu de puţine ori doctorii şefi de secţii sau asistentele şefe ajung să facă şi protecţia muncii, verificarea aparatelor, prevenirea şi stingerea incendiilor, precum şi multe alte, care nu au nici o legătură cu calificarea lor.
La aceste neajunsuri se adaugă şi lipsa de personal, de multe ori numărul medicilor, asistentelor ori personalului auxiliar pentru o secţie fiind pe jumătate faţă de necesarul recomandat de specialişti.
Un bun exemplu este cel de la UPU, unde, deşi sunt numai trei medici, nu se pot face noi angajări datorită Ordonanţei de Guvern ce blochează posturile. Şi la Neonatologie, pentru cele 35 de paturi (dintre care 10 pentru prematuri şi cinci pentru ATI), din cei şapte medici necesari, există doar trei, iar faţă de 40 de asistente necesare, sunt numai 12.
