Deşi lucrările au fost demarate în urmă cu doi ani, datorită lipsei de finanţare, acestea înaintează greu.
„Am reuşit până în acest moment să refacem şi să modernizăm garsonierele profesorilor, şi să turnăm fundaţia la pensiunea agroturistică pe care intenţionăm să o construim. Proiectul acestui campus mai prevede şi alte lucrări, pentru care ne trebuie fonduri serioase. Este vorba despre construirea unui cămin pentru elevi, cu o capacitate de 100 de locuri, cantină, sală de mese şi microferme agromontane. Practic, pentru realizarea acestui proiect este nevoie de 16.000.000 de lei, sumă promisă de Ministerul Educaţiei. Din păcate nu ştim când vom reuşi să finalizăm întregul proiect, căci până acum am primit doar 150.000 de lei pentru proiectare. Şi dacă ne gândim că este şi an de criză, s-ar putea să aşteptăm puţin mai mult“, a mai precizat Velescu.