Omul de rând este obişnuit mereu să arate cu degetul spre autorităţi atunci când nu sunt bani pentru salarii, pentru servicii medicale sau pentru pensii. Numai că, cel mai adesea uităm că nu avem doar drepturi, ci şi foarte multe obligaţii care vin tot în sprijinul nostru.
În acest moment, sistemul public de pensii funcţionează pe sistemul solidarităţii, cei aflaţi în câmpul muncii contribind la buget pentru a plăti pensiile celor care la rândul lor au plătit pentru alţii. Însă, la nivelul judeţului nostru, se înregistrează o datorie de 600.000 de lei. Şi este vorba doar despre suma pentru care conducerea Casei Judeţene de Pensii Caraş-Severin a emis somaţii.
Vorbim despre somaţii referitoare la obligaţiile de plată şi calculul accesoriilor emise pentru un număr de 34 de debitori la Bugetul Asigurărilor Sociale de Stat. Cei 34 de datornici au de plătit sume ce variază între 78 de lei şi 56.959 de lei.
Conform listei publicate de CJP, cea mai mare datorie o are o femeie de 59 de ani din Caransebeş, care trebuie să achite nu mai puţin de 59.000 de lei la bugetul social. O altă sumă importantă, datorată tot de către o femeie, de această dată din Reşiţa, este de 26.000 de lei.
Tot pentru a se aduna mai mulţi bani la buget, Guvernul a iniţiat o campanie de depistare a celor care beneficiază de pensii de boală necuvenite. În Caraş-Severin, comisiile de evaluare vor verifica nu mai puţin de 17.500 de pensii de invaliditate.
Anca Preda
