Caraş-Severin, Romania

Dorinel Hotnogu şi Valentin Boşneac au susţinut miercuri o conferinţă de presă în care i-au arătat cu degetul pe cei ce, în opinia lor, „nu i-au exclus din PNL, ci i-au executat în spaţiul public, fără să le dea dreptul real de a se apăra“.

După cum Jurnal CS a scris deja, cei doi au fost excluşi din PNL iar povestea este bine cunoscută la nivelul judeţului. Numai că, în opinia lui Hotnogu, s-a intervenit la nivel naţional ca ei să fie excluşi „mai ales că nu au fost respectate prevederile statutare ale partidului. Nu numai că am fost înştiinţaţi cu doar trei zile înainte că trebuie să ne apărăm cauza la Bucureşti. În plus, convocarea a fost făcută exact pentru data de 27 ianuarie 2010, zi în care eu trebuia să particip în calitate de consilier local la şedinţa CL Reşiţa. Asta pe lângă faptul că la Delegaţia permanentă au votat oameni care nu aveau drept de vot“.

Pe de altă parte, Boşneac susţine că toate acestea i se trag încă din 2004. „La aceea vreme mă întrebam mereu de ce zona de vest este mereu criticată. Până în momentul în care mi-am dat seama că, de fapt, pe cele patru judeţe se făcuse un troc ieftin între cei ce erau responsabili de zonă din PNL, PSD şi PDL“.

În final, cei doi foşti liberali i-au indicat ca principali vinovaţi pe Dan Radu Ruşanu pentru degradarea PNL în zona de vest şi pe MarcelVela ca responsabil pentru „trendul descendent pe care îl are PNL Caraş-Severin“, după cum spunea Hotnogu, care a ţinut şi să le reamintească liderilor PNL Caraş-Severin că „aşa cum Valentin Boşneac a spus acum câţiva ani, anumiţi oameni aflaţi până nu demult la conducerea liberalilor cărăşeni sunt de fapt oamenii PDL. Cel mai elocvent exemplu este fostul senator liberal Ioan Tabugan“.

În încheiere, Boşneac şi Hotnogu au mai ţinut să menţioneze şi faptul că, deşi se simt flataţi de propunerile altor partide de a semna adeziuni, nu vor face acest lucru. Să vedem cât vor rezista!

Anca Preda