Caraş-Severin, Romania

În cadrul celei mai recente şedinţe a Comitetului pentru Persoane Vârstnice s-a discutat, destul de aprins, despre numărul de medici din judeţul nostru. Dacă atunci când vine vorba despre medicii specialişti situaţia este oarecum echilibrată, la capitolul celor de familie nu stăm prea bine.

Casa de Asigurări de Sănătate Caraş-Severin a încheiat în acest an contracte cu 168 de medici de familie, dintre care 73 îşi desfăşoară activitatea în mediul rural. Pentru că autorităţile locale nu se implică prea mult în a oferi medicilor o locuinţă şi până ce casele gândite de Elena Udrea pentru specialiştii de la ţară vor fi gata, medicii tineri preferă că vindece rănile străinilor pe salarii bune.

„Doar 44% dintre medicii de familie din judeţ şi care au o relaţie contractuală cu CAS lucrează în sate şi comune. Există anumite comune în care lipseşte un medic de familie de ani buni. Din fericire, la Goruia, o localitate în care nu exista de mult timp un astfel de medic, lucrurile s-au schimbat şi începând cu această lună există un medic“, a spus Mirela Zeman, preşedintele director al CAS Caraş-Severin.

Şi la acest domeniu, Caraş-Severinul pare să fie judeţul extremelor. Dacă în localităţile BrebuNou, Ciuchici, Ciudanoviţa, Gârnic şi Vrani cetăţenii sunt nevoiţi să parcurgă kilometri până la un cabinet, în Cornereva, Vermeş, Păltiniş, Mehadia sau Topleţ există câte două cabinete medicale.

„Trebuie semnalat însă şi faptul că unele dintre cabinetele medicale, în afara sediilor principale, şi-au înfiinţat puncte de lucru cu program temporar pentru a evita deplasarea pacienţilor pe distanţe prea mari“, a mai spus Zeman.