Caraş-Severin, Romania

Şi asta pentru că s-a dorit mutarea consilierilor municipali pe scena reînviatului Cinematograf „Dacia“, numai că ulterior s-a constatat că locaţia, deşi renovată în declaraţiile oficiale, are probleme legate de iluminat, iar sistemul de sunet este deficitar.

Din acest motiv, şedinţa ordinară a consiliului local de marţi, 13 iulie, se va derula tot în vechea sală din palatul administrativ municipal. Sală care dispune de un spaţiu restrâns, în care abia încap consilierii şi reprezentanţii direcţiilor şi ai societăţilor aparţinând consiliului, şi care nu permite publicului larg să participe, deşi ar avea acest drept.

Totuşi, legat de publicitatea acestor şedinţe, ar fi de dorit ca acestea să fie valabile şi pentru şedinţele extraordinare, despre care nu prea află nimeni şi unde, potrivit consilierului local Ioan Benga, mâna consilierilor este forţată pentru a vota lucruri despre care nu au fost informaţi suficient, ajungându-se ca instituţia să-şi dea girul pentru ceea ce acesta numea „afacerea de pe Platoul Secu“…

Antoniu Mocanu