Procesul cabanei Scorilo, prin care Asociaţia Salvamont din Caransebeş solicită Clubului Montan o despăgubire de 50.000 de lei, continuă. Acum câteva luni, Tribunalul Caraş-Severin a luat o hotărâre irevocabilă prin care preşedintele Clubului, Cornel Galescu, era obligat la plata unei sume lunare de 1.170 de lei către Asociaţie (în total în jur de 400 de milioane de lei).
Între timp, alpinistul a formulat o cerere de contestaţie în anulare, pe motiv că nu se afla în ţară la data pronunţării acestei sentinţe, el participând în acea perioadă la o expediţie pe vârful Pumori din Himalaya. „Această hotărâre este injustă şi neadevărată“, a declarat Cornel Galescu.
Mai mult, alpinistul îi acuză pe foştii săi colaboratori de la Asociaţia Salvamont de fals: „Asociaţia a ataşat la dosarul procesului un act falsificat privind provenienţa bunurilor ce fac obiectul litigiului în cauză“.
Bunurile în jurul cărora se poartă un adevărat război sunt banale, fiind vorba despre 13 paturi, 14 saltele, 19 pături, două bănci de lemn și un boiler.
Acestea au rămas în cabană după ce, în 2005, imobilul, folosit până atunci de către Asociaţia Salvamont, a fost cedat de către Primăria şi Consiliul Local Caransebeş Clubului Montan din municipiu, printr-un contract valabil pe o perioadă de 10 ani. De menţionat că Asociaţia Salvamont este o organizaţie diferită de Serviciul Public Salvamont Caraş-Severin, aflat în subordinea Consiliului Judeţean.
Nina Curiţa