Caraş-Severin, Romania

Când conducătorii ţării au făcut declaraţii de genul că „în sfârşit vom da pensionarilor ceea ce merită, le vor valorifica munca în condiţii speciale sau deosebite“, milioane de bătrâni s-au bucurat.

Acum însă, când adevărata faţă a OUG nr.100/2008 s-a făcut văzută, a sosit momentul dezamăgirilor. Potrivit legislaţiei, cei ce au muncit în locuri de muncă încadrate în grupa I şi/sau grupa II beneficiază de un număr suplimentar de puncte.

De asemenea, în precizările suplimentare privind aplicarea ordonanţei, CNPAS specifică în mod expres că beneficiarii ordonanţei sunt persoanele care au lucrat înainte de 1 aprilie 2001 cel puţin cinci ani în aceste grupe de muncă.

Iată însă ce înseamnă realitatea: „După ce am muncit 25 de ani în condiţii deosebite de muncă am primit, în urma aplicării prevederilor OUG nr.100/2008, suma de 70 de lei. Numai că, odată aplicată această majorare, am depăşit plafonul de impozitare şi astfel statul mi-a reţinut un impozit de 80 de lei, aşa că eu acum încasez o pensie cu 10 lei mai mică decât înainte de «majorare»“, spune Ion Popa, un pensionar reşiţean.