Deşi nu era planificat iniţial, meciul cu studenţii timişoreni a fost unul util pentru elevii antrenorilor Aihan Omer şi Gligore Czari.
Test reuşit
De altfel, şi cei doi tehnicieni principali s-au declarat mulţumiţi de faptul că s-a putut organiza acest test, în regim de urgenţă. În special Sabin Dacău, aflat de puţină vreme pe banca tehnică a Timişoarei.
Cum era şi firesc, chiar dacă U.C.M.R. a avut la dispoziţie doar 12 jucători, fiiindcă, între timp şi Pârvan s-a accidentat, localnicii au controlat permanent partida. Începutul a fost mai echilibrat. Dar, după primul sfert de oră, reşiţenii au menţinut diferenţa pe tabela de marcaj, la trei şi patru goluri, cu anumite fluctuaţii: 8-5 (min. 16), 11-8 (min. 19), 12-11 (min. 25), 13-12 (min. 27) şi 16-12 (min. 30).
După pauză, timp de circa zece minute am consemnat o distanţă de patru goluri. Apoi, în minutul 41 a fost chiar 29-24. Iar ultima dată când timişorenii s-au apropiat la trei goluri a fost minutul 55 (29-26).
Dacă testul s-a dovedit util pentru ambele părţi, oficialii reşiţeni sunt puţin îngrijoraţi de starea de sănătate a lui Adrian Petrea, care s-a accidentat la umăr, la începutul reprizei secunde, pe care speră să conteze totuşi în turneul din municipiul de pe Bega, din zilele de 23-24 ianuarie a.c. Un patrulater cu participarea următoarelor formaţii: Pick Szeged, Steaua Roşie Belgrad, U.C.M. Reşiţa şi Politehnica Timişoara.
Arbitrajul a fost asigurat de reşiţenii Adrian Lupşa şi Dănuţ Lupu.
U.C.M. Reşiţa – Damjanovic, Ionescu, Antonaru – Pasic (8 goluri), Petrea (5), Tucanu (4), Butulija (4), Vaidasigan (3), Grozăvescu (3), Vulpe (2), Stan (2), Pancu (2).
Să mai spunem că de astăzi vor intra în programul de pregătire al echipei reşiţene şi cei patru internaţionali Rohozneanu, Irimescu, Ciubotariu şi Fenici.
Marius Moraru