Caraş-Severin, Romania

Evenimentul numărul unu din fotbalul judeţean a fost, la începutul acestei săptămâni, Adunarea Generală de Alegeri a Asociaţiei Judeţene de Fotbal Caraş-Severin. Se anunţa o şedinţă furtunoasă, ca mai toate care au fost de-a lungul timpului, în ultimii ani. Mai ales că s-a creat o anumită stare de incertitudine, vizavi de dreptul a şase dintre cei zece candidaţi, pentru funcţiile de preşedinte, respectiv vicepreşedinţi (2), după ce un birou de avocatură a concluzionat că dosarele acestora ar fi incomplete.

Ei bine, în cele din urmă alegerile s-au desfăşurat normal, delegaţii cluburilor afiliate fiind „stăpâni pe situaţie“, intervenind doar atunci când a fost cazul. Un exemplu fiind solicitarea ca alegerea vicepreşedinţilor, cu cinci candidaţi, să se facă pe funcţii şi nu „la grămadă“, prof. Mihai Căpăţână, delegatul F.R. de Fotbal, dând curs şi acestei solicitări, prin supunerea la vot.

Aşadar, după numărarea voturilor, noua conducere executivă a A.J.F. Caraş-Severin este următoarea: Costinel Ristache, preşedinte; Nicodim Macarie şi Nicuşor Asandei, vicepreşedinţi; Cornel Corocan, secretar general; Lizeta Stan, trezorier. Din Biroul Executiv mai fac parte, fiind reconfirmaţi ca membri, Lucian Manole (Reşiţa) şi Dan Avram (Caransebeş).

„Ne propunem ca, în cel mai scurt timp, să acţionăm asupra unor puncte de importanţă vitală, şi anume organizarea campionatului care se apropie, modificarea statutului, în conformitate cu precizările F.R.F., formarea unei echipe puternice, stabile, care să ducă fotbalul din judeţ spre performanţă, a declarat Costinel Ristache. Singura mea politică este fotbalul. Dacă am derula filmul, aţi vedea că am avut activităţi importante în domeniul sportiv şi în domeniul fotbalistic, în special. Am avut o activitate sportivă foarte intensă. Nu numai activitatea fotbalistică este importantă, dar de această dată o să trebuiască să o pun prima pe lista mea de activităţi“.

În timp ce Adrian Cocoş a precizat: „Este un moment destul de greu în viaţa fiecăruia. Mă gândesc la viitorul acestei asociaţii, la echipa care va conduce. Am comunicat că mă voi retrage definitiv din fotbal şi voi face acest lucru şi de la nivelul federal. Îmi voi îndrepta atenţia către familie şi către activitatea şcolară în primul rând, acolo unde sunt aşteptat în rândul elevilor şi mai ales de către familie, care mi-a suportat multe“.