Caraş-Severin, Romania

Echipa Liceului Teoretic „Traian Vuia“ defilează în Seria D a Campionatului Naţional de handbal al Juniorilor I.

Elevii profesoarei Lucia Moruţ au făcut sâmbătă încă o „victimă“, în Polivalenta reşiţeană. „Traian Vuia“ şi-a trecut în cont a 11-a victorie în acest sezon, după ce a trecut clar de C.S.Ş. Râmnicu Vâlcea cu 37-21 (18-9).

Chiar şi fără aportul a patru titulari, meciul a fost la discreţia handbaliştilor reşiţeni, care şi-au permis pe alocuri „să o lase mai moale“, dar nu atât de mult încât să scape jocul din mână. S-a remarcat din nou extrema stângă Alex Borbely, cu cele 12 reuşite ale sale din această partidă. Descoperit şi format de profesoara Carmen Dumitru, Borbely se anunţă de pe acum un handbalist de viitor, ce ar trebui luat în seamă.

Cu 23 de puncte, echipa Liceului Teoretic „Traian Vuia“ Reşiţa conduce în clasamentul Seriei D şi se pregăteşte pentru turneul semifinal. „Indiferent de adversar, eu şi sportivii mei tratăm meciul cu seriozitate, a spus profesoara Lucia Moruţ, la finalul întâlnirii cu C.S.Ş. Rm. Vâlcea. Am în continuare jucători indisponibili, dar sper ca până la faza de zonă a O.N.S.Ş sau până la primul turneu de sală, să am tot lotul valid. Dar noi suntem o echipă şi ştim să ne înlocuim unul pe celălalt“.

Majoritatea componenţilor echipei reşiţene vor reprezenta liceul la finalul acestei săptămâni, la „zona“ din cadrul Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, găzduită chiar de municipiul de pe Bârzava. Iar în perioada 10-13 martie, Liceul Teoretic „Traian Vuia“ va participa la turneul I de sală al Campionatului Naţional de handbal Juniori I, Seria D.   Liceul „Traian Vuia“: Bugei, Sămânţă, Băjău – Borbely (12), Radu (10), Eros (4), Negru (3), Lazics (3), Crăciun (2), Czari (2), Ciubotaru (1), Duţulescu, Sonohat.