Caraş-Severin, Romania

Cărăşenii, la fel ca toţi românii de altfel, au luat bani de la bancă pentru a-şi cumpăra case, maşini, terenuri, electrocasnice, dar şi haine sau mâncare. Fie că au solicitat credite, fie descoperiri de card sau carduri de cumpărături, cărăşenii au reuşit să împrumute nu mai puţin de 1,2 miliarde de lei noi!

O sumă impresionantă pentru un judeţ cu 60.000 de angajaţi, 89.000 de pensionari şi circa 15.000 de şomeri. Deşi suma împumutată este cu circa 30 de milioane mai mică decât în martie 2009, restanţele s-au dublat.

În primăvara anului trecut, creditele în lei totalizau 777,8 milioane de lei, iar cele în valută 525,3 milioane de lei. La începutul lunii martie a acestui an, cuantumul creditelor în lei era mai mic, la fel ca şi cel al celor în valută. Totuşi, criza a intrat adânc în buzunarele oamenilor, pentru că, în decursul a 12 luni, restanţele la împrumuturile în lei au crescut de la 24 milioane de lei, la 40,5 milioane.

Mai gravă este situaţia restanţelor la credite în valută. Dacă în martie 2009 acestea erau de 3,8 milioane de lei, în acest moment ele se apropie cu paşi repezi de suma de 12 milioane de lei. Adică, de trei ori mai mari!

Anca Preda