Per ansamblu, campania electorală în judeţ e liniştită. Partidele politice par a fi aliate şi nu în competiţie. Liderii partidelor politice din judeţ voiau o campanie curată. Desigur, nu se referau la stâlpii de pe care îşi curăţă afişele unii la alţii, ci la o competiţie corectă. Doar că, din când în când, mai apare şi câte o contestaţie.
De exemplu, primarul comunei Fîrliug, Ioan Borduz, a contestat la BEJ faptul că „locţiitorul secţiei de votare nr. 272 din Fîrliug, desemnat prin tragerea la sorţi din data de 13 noiembrie 2009, organizată de Tribunalul Caraş-Severin, nu are nici măcar studii medii aşa cum prevede legea în acest sens“. Într-adevăr, legea electorală precizează că preşedintele şi vicepreşedintele în secţia de vot vor fi aleşi din cei cu studii superioare sau cel puţin cu studii medii.
De asemenea, a fost contestată şi desemnarea lui „Ilie Dorel Marcovici ca preşedinte al secţiei de votare nr. 269 din Fîrliug, întrucât susnumitul este membru activ al PSD“. Contestaţia privitoare la preşedintele secţiei care ar fi membru PSD este susţinută şi de declaraţiile a doi martori. Desigur, nu ne îndoim de faptul că BEJ îşi va face datoria cu privire la aceste contestaţii, cu atât mai mult cu cât conducerea sa are o bogată şi continuă experienţă…
Nina Curiţa
[email protected]
