Caraş-Severin, Romania

Procentul cu care a crescut numărul radierilor în ianuarie 2010 faţă de aceeaşi lună a anului trecut este de 1.060%, adică de la numai cinci firme radiate în ianuarie 2009, la 58 câte s-au radiat luna trecută.

Cât despre dizolvări, acestea au crescut cu 450%, de la două la 11. Asta în timp ce volumul de firme înmatriculate a scăzut de la 97 la doar 62. Cu alte cuvinte, urmările crizei economice, ca şi lipsa măsurilor de stopare a declinului economic, îşi spun cuvântul cu vârf şi îndesat, declinul fiind uriaş în toate segmentele economice ale judeţului nostru.

Cristian Franţ