Caraş-Severin, Romania

La sfârşitul săptămânii trecute a fost programată, la Şcoala cu clasele I-VIII Nr. 8, etapa municipală a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar la şah, pentru liceeni.

Din păcate, la tabla de şah s-au prezentat doar zece elevi, dintre care o singură iubitoare a sportului minţii.

„Am fost foarte surprinşi de numărul mic de participanţi, ne-a declarat prof. Răzvan Dumitru, inspector în cadrul Direcţiei pentru Sport a Judeţului Caraş-Severin, instituţie care a sprijinit Inspectoratul Şcolar Judeţean Caraş-Severin în organizarea turneului. În condiţiile în care calendarul competiţional a fost comunicat de o lună de zile. Păcat. Sunt mulţi elevi talentaţi, care ar fi meritat să participe. Dar, asta nu mai depinde de noi“.

Revenind la competiţie, pentru faza judeţeană s-au calificat, în ordine Mihai Bolintiş, de la Colegiul Economic al Banatului Montan, cu 6,5 puncte, urmat de Raul Iachimov (Grupul Şcolar „Alexandru Popp“) şi Sergiu Meşter („Traian Lalescu“) ambii cu câte 5,5 puncte, departajaţi de coeficienţii specifici.

Marius Moraru
[email protected]