La conferinţa de presă, organizată după partida cu Minaur Baia Mare, antrenorul UCMR, prof. Aihan Omer s-a declarat mulţumit de jocul elevilor săi.
„Principalul“ reşiţean a concluzionat: „Ne-am pregătit foarte serios pentru meciul cu Minaur Baia Mare. Să vă spun de ce. Întotdeauna trebuie să te temi de o echipă care este într-o criză, care îşi dorea foarte mult să câştige. Pentru că a avut primele două meciuri fără puncte, în acest retur. Şi, probabil, urmează un program foarte greu. Noi am pus foarte mult accent pe pregătirea tactică şi psihologică, pentru a preveni această relaxare a noastră. Astfel, toată săptămâna am lucrat foarte mult pe capitolul psihic şi, bineînţeles, şi tactic. Şi, aşa cum a zis şi colegul Ion Crăciun, avem jucători mai experimentaţi decât cei de la Baia Mare. Care, în momentele delicate ale jocului, au făcut diferenţa. Au profitat, au aşteptat greşeala adversarului şi imediat au taxat. Aşa cum facem de obicei. După ce am făcut o diferenţă confortabilă, de opt-nouă goluri, ştiam că nu vom pierde“.