Până în 1990, la Topleţ funcţiona o fabrică de utilaje agricole, care asigura locuri de muncă pentru câteva sute de locuitori ai comunei. Odată cu privatizarea ei şi cumpărarea de către fostul deputat Iosif Armaş, situaţia s-a schimbat radical, ajungându-se ca astăzi să se vorbească despre ea doar la timpul trecut.
Cum şi staţiunea Băile Herculane a decăzut, locuitorii din Topleţ au pierdut şi ultima oportunitate de angajare. Aşa se face că, în prezent, „o treime din populaţie se zbate într-o sărăcie lucie“, potrivit spuselor primarului Ilie Haşcă.
Nevoile materiale sunt evidente nu doar la nivelul locuitorilor, ci şi la cel al administraţiei locale. Dovadă că nici măcar primăria nu mai are un sediu propriu. În 2002, clădirea în care funcţiona a fost retrocedată foştilor proprietari în baza Legii nr.10/2001, iar anul trecut administraţia a fost nevoită să se mute, în condiţiile în care i se cerea o chirie lunară de 1.000 de euro.
Deşi pare de necrezut, în prezent instituţia îşi desfăşoară activitatea pe unde apucă. „Stăm înghesuiţi într-o cămăruţă din şcoală, eu, viceprimarul, secretarul, inginerul agricol şi contabila, pentru că alte condiţii nu avem. Restul activităţii se desfăşoară într-un spaţiu al căminului cultural“, mai spune Haşcă. Până ce se vor finaliza lucrările la noua primărie vor mai trece ani buni. Şi, chiar dacă este aşezat la drumul european E70, Topleţul va continua să rămână fără canalizare, lucru esenţial pentru statutul unei comunităţi europene.
Roxana Nafiru