Caraş-Severin, Romania

Mai precis, la mijlocul lunii octombrie se vrea inaugurarea viitorului centru zonal de schimb de produse agricole. Momentul ar putea coincide cu ediţia din acest an a Festivalului Răchiei, în cazul în care organizatorii vor decide ca acesta să aibă loc la Fârliug.

Proiect important

Conform primarului Ioan Borduz, este vorba despre un proiect transfrontalier în valoare de 450.000 de euro. Odată finalizat, centrul va fi loc de întâlnire şi schimburi de produse între agricultorii români şi cei sârbi. „Centrul va fi un fel de piaţă. Construcţia propriuzisă valorează 150.000 de euro iar restul banilor vor fi folosiţi pentru celelalte amenajări necesare“, ne-a declarat primarul. Mai reţinem că de lucrările de construcţie se ocupă o firmă de profil din Reşiţa.

Alte lucrări

În paralel, primăria continuă lucrările de reabilitare a Căminului Cultural din centrul de comună. Acestea sunt finalizate în procent de 75% primarul estimând că vor fi finalizate peste aproximativ două luni. Din spusele sale reţinem că, în total, primăria a investit din bugetul local suma de 600.000 de lei, lucările fiind demarate în 2004 şi desfăşurându-se preogresiv, atunci când primăria a dispus de mijloacele financiare.

În ultima perioadă au fost ridicate grupuri sanitare noi şi a fost săpat un puţ care va asigura necesarul de apă al edificiului cultural. În scurt timp, puţul va fi gata.

Ionel Ivaşcu

[email protected]