Caraş-Severin, Romania

Conform protocolului, conferinţa de presă de după meciului U.C.M.R. – Trimo Trebnje a fost deschisă de antrenorul echipei slovene Marko Sibila.

Iată ce a declarat: „Credem că am meritat calificarea. Felicitări pentru adversari, pentru U.C.M. Reşiţa. A fost un joc bun, competitiv, în care s-au întâlnit o echipă cu experienţă, Reşiţa, şi una tânără, dar cu mult entuziasm. Şi, tinereţea şi entuziasmul au avut câştig de cauză“. Apoi, a continuat David Miklavcic, unul dintre cei mai buni jucători sloveni: „Ne-am pregătit foarte bine pentru retur, ştiind că Reşiţa este o echipă redutabilă pe teren propriu. Şi ne-am atins obiectivul, acela de a merge mai departe în Cupa E.H.F.“

De partea cealaltă, „secundul“ Gligore Czari a precizat: „În primul rând felicit echipa oaspete pentru calificare şi pentru jocul prestat. Ştiam, după tragerea la sorţi, că nu vor fi meciuri prea uşoare. În Slovenia se joacă un campionat mai puternic, poate, decât în România. Referitor la joc, pot să spun că, în mare parte, poarta lor a făcut diferenţa. Şi în tur şi în retur. După cum ştiţi, şi în campionat acest post este deficitar“.

Iar coordonatorul Mihai Rohozneanu a fost vocea vestiarului echipei reşiţene: „Şi eu vreau să-i felicit pe oaspeţii noştri, pentru meciurile făcute şi pentru calificare. Despre meci, ce să spun? Ei erau consideraţi, de E.H.F., ca favoriţi. Dar, după ce am văzut tragerea la sorţi ştiam că vom avea meciuri grele, însă nu se aştepta nimeni ca noi să nu ne calificăm. Acesta este punctul meu de vedere. Din păcate, n-am avut şansă“.

Marius Moraru
[email protected]