Caraş-Severin, Romania

Cei pe care îi alegem ne promit şi atât. Din discursurile pompoase şi scrise parcă la comandă, nu lipseşte niciodată unul dintre cele mai amărâte personaje ale societăţii noastre: pensionarul.

De mai bine de 5 ani de zile, pensionarii aud aceeaşi promisiune, pentru muncă egală, pensii egale. Iluzie şi atât. Poate se va ajunge şi acolo, însă nu foarte curând. O parte a promisiunii a fost pusă în aplicare şi chiar a fost finalizată.

Rezultatele recalculării însă, nu au fost întocmai cu ce se aşteptau, atât pensionarii cât şi aleşii noştri. Teoretic, recalcularea pensiilor s-a finalizat încă din 2005. Practic însă, acest proces a continuat şi în 2007, în 2008 şi chiar în 2009. Cauzele prelungirii procesului de recalculare sunt nenumărate, mii de pensionari au solicitat Casei Judeţene de Pensii şi Asigurări Sociale (CJPAS) Caraş-Severin, valorificarea unor perioade, salarii sau sporuri, care iniţial, nu au fost consemnate în documentele existente la dosar. Numărul celor care depun cereri creştea mereu, la fel şi numărul celor care se declarau nemulţumiţi de rezolvarea solicitărilor lor.

Chiar dacă anul 2009 a adus pensionarilor o majorare substanţială a punctului de pensie, aceştia doresc să beneficieze de toate majorările care li se cuvin, adică cele generate de sporuri. În Caraş-Severin mai există pensionari care aşteaptă de mai bine de un an de zile valorificarea unei asemenea adeverinţe, poate că lucrurile se vor schimba. „Cel puţin asta încercăm, să dăm pensionarilor respectul cuvenit şi să reuşim să satisfacem toate cerinţele lor, în limitele legii“, ne-a spus Cătălin Bîcleşanu, directorul coordonator al Casei de Pensii Caraş-Severin.

Din păcate, morala anilor de lipsuri şi viaţa la limita decenţei i-a învăţat pe pensionarii cărăşeni să aibe răbdare. Mai au ei oare timp să aibă răbdare?

Anca Preda
[email protected]