Caraş-Severin se dovedeşte a fi încă o dată un judeţ al paradoxurilor. În timp ce la nivel naţional numărul agenţilor economici aflaţi încă în funcţiune e într-o continuă scădere, în judeţul nostru e în creştere.
Astfel, în ţară, în luna august numărul agenţilor economici care încă mai funcţionau a scăzut cu 3.323. În judeţul nostru lucrurile stau cu totul altfel. Dacă la sfârşitul lunii iulie erau înmatriculaţi 11.482 de agenţi economici, o lună mai târziu, la 31 august erau 11.592, cu 110 mai mulţi.
Şi asta cu toate că, pe parcursul lunii august, au mai fost desfiinţate zeci de firme. Sau, pentru a fi mai exacţi este vorba despre 27 de radieri voluntare şi 142 de suspendări de activitate.
Un alt paradox îl constituie faptul că în primele opt luni din 2009, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut s-au înmatriculat mai multe firme. Ţinând cont de criză, dar şi de situaţia de la nivel naţional, chiar dacă diferenţa nu e o cifră semnificativă, putem considera că situaţia e îmbucurătoare.
Pentru a ne reveni cu picioarele pe pământ, nu trebuie decât să privim capitalul social subscris şi vărsat. Şi asta pentru că, în medie fiecare societate comercială nou-înfiinţată a contribuit cu aproximativ 200 de lei.
Doina Rolea
[email protected]