Vine Crăciunul, perioada care transformă zilele triste şi nostalgice în momente fericite şi pline de speranţă. Sărbătorile de iarnă ne bat la geam, iar vestea Naşterii Domnului a fost adusă în redacţia Jurnal de Caraş-Severin de zeci de colindători.
Primii care ne-au trecut pragul au fost elevii Şcolii cu clasele I-VIII din Lupac. Plini de entuziasm şi cu zâmbetul pe buze, copiii de la Lupac au trecut pragul redacţiei cântând. Glasurile copiilor au adus un plus de lumină în sufletele noastre.
Au urmat apoi micuţii de la Asociaţia Medicală „Sfinţii Cozma şi Damian“, Copiii lui Iisus. Sfioşi la început, Copiii lui Iisus au reuşit să ne impresioneze cu colinde româneşti şi poezii pregătite special pentru acest eveniment.
Şi corul „Ison“ al Liceului „Traian Lalescu“ din Reşiţa a trecut pe la sediul Jurnal de Caraş-Severin. Liceenii au cântat din suflet colinde şi cântece de sărbătoare. Corul „Ison“ a fost însoţit de preotul Nicolae Chiosa.
Nici clasa I a Şcolii cu clasele I-VIII Nr. 7 din Reşiţa nu a uitat de echipa Jurnal de Caraş-Severin. Cu steluţe în priviri şi cu bucurie în glas, aceştia ne-au urat sărbători fericite şi au cântat cele mai frumoase colinde. Jurnal de Caraş-Severin şi Primăria Reşiţa au îndulcit sărbătorile colindătorilor.
Îi aşteptăm şi anul viitor!
Anca Preda
