Muzeul Banatului Montan a găzduit vineri un eveniment inedit: lansarea cărţilor „Cetăţile medievale ale Banatului“ şi „Arta minoră medievală din Banat“, precum şi expoziţia „Tezaurul de podoabe din aur de la Caransebeş“. Au fost prezenţi oameni de cultură şi autorităţi. În deschidere au vorbit directorul muzeului, Dumitru Ţeicu, şi preşedintele Consiliului Judeţean, Sorin Frunzăverde.
Evenimentul a avut loc în cadrul unui proiect derulat prin Programul de Vecinătate România-Serbia 2006. Este vorba de proiectul „Cetăţile Banatului un patrimoniu european“ realizat de Muzeul Banatului Montan în parteneriat cu Muzeul din Zrenjanin. Scopul acestui proiect vizează cercetarea, punerea în valoare şi promovarea cetăţilor medievale din zid ale Banatului, precum şi a podoabelor din această epocă.
Dominanta ştiinţifică şi culturală a fost asumată şi realizată de către dr. Dumitru Ţeicu, prin publicarea cărţilor bilingve amintite mai sus. Prima se constituie ca un repertoriu ce vizează monumentele medievale de zid din Mehadia, Turnu Ruieni, Bocşa, Caraşova, Ilidia, Coronini (Pescari), Drencova, Ciacova, Jdioara situate în judeţele Caraş-Severin şi Timiş. Fiecărui monument de arhitectură militară îi este alocat un studiu istoric şi o prezentare grafică şi fotografică.
„Arta minoră medievală din Banat“ introduce în circuitul ştiinţific o categorie aparte a patrimoniului bănăţean şi anume podoabele, care exemplifică cel mai bine interferenţa sferelor de civilizaţie răsăriteană şi occidentală. Colectarea informaţiei privitoare la arta minoră a Banatului a presupus un efort deosebit întrucât piesele sunt răspândite în diverse colecţii muzeale din România, Serbia şi Ungaria. Cartea prezintă toate tipurile de podoabe, disparate sau tezaure, ajunse la noi prin descoperiri întâmplătoare sau sistematice. Printre piesele prezentate se remarcă podoabele din aur, argint şi pietre preţioase ce au constituit inventarul funerar al bisericii medievale (sec. XIV-XVI), din centrul oraşului Caransebeş.
Cu acest prilej, în colaborare cu Muzeul Judeţean de Etnografie şi a Regimentului de Graniţă Caransebeş, a fost organizată expoziţia „Tezaurul de podoabe din aur de la Caransebeş“. Este pentru prima dată, de la descoperirea lor, când aceste piese sunt expuse publicului oferindu-se astfel o vizualizare a unei părţi din bogatul inventar al podoabelor prezentate în carte.
„Tezaurul de la Caransebeş este cel mai mare tezaur de podoabe de aur din România şi concurează ca valoare cu tezaurul princiar de la Curtea de Argeş“, susţinea directorul Ţeicu.
Nina Curiţa
[email protected]