Aprobarea unui acord de colaborare între Regiunea italiană Veneto şi judeţele Caraş-Severin, Arad, Hunedoara, Timiş, modificarea statutului unor funcţii publice, concesionarea unor terenuri sunt doar câteva dintre proiectele de hotărâre aprobate luni, 19 mai 2008, de Consiliul Judeţean.
Reuniţi luni în şedinţă ordinară, ultima de altfel din acest mandat, consilierii judeţeni nu au excelat. Toate proiectele de pe ordinea de zi au fost aprobate fără vreun comentariu. Singurele intervenţii au fost după finalizarea şedinţei, atunci când consilierul Nicolae Ştefănescu i-a rugat pe consilieri să nu aprobe, pe viitor, finanţarea pentru lucrările efectuate acum, în campania electorală, de care forul decizional nu are cunoştinţă.
„De asemenea, vă rog dle Secăşan să le opriţi de îndată ce aveţi cunoştinţă despre astfel de lucrări deoarece sunt ilegale“ i-a spus Ştefănescu preşedintelui CJ. Atmosfera şedinţei a fost de fapt dominată de calmul preşedintelui CJ, Iosif Secăşan, care le-a mulţumit consilierilor pentru colaborare, precizând totodată că „deşi, împreună, am făcut destule pentru judeţ, mai sunt multe de făcut“.
Nina Curiţa
