În privinţa ajutorului social, acordat prin
Legea 416/2001, la Ticvaniu Mare au fost aprobate 131
de dosare pentru 400 de oameni. Trebuie totuşi
precizat faptul că numărul beneficiarilor
subvenţiei a scăzut foarte mult din vara
anului trecut până acum, de la 873.
Ceea ce înseamnă că, în
condiţiile în care localitatea
numără 2.000 de suflete, aproximativ
jumătate din localnici trăiau pe seama
subvenţiilor de la stat.
Şi totuşi, chiar dacă numărul lor
s-a redus cu mai mult de 50 la sută, problemele
continuă, din cauza legislaţiei. Potrivit
primarului comunei Ticvaniu Mare, George Fiştea,
pentru ca oamenii să poată fi puşi la
lucru pentru ajutorul de care beneficiază,
aşa cum prevede legea, este nevoie să li se
facă protecţia muncii.
Doar că, fiecare familie beneficiară poate
trimite la muncă orice membru major,
fiecăruia dintre aceştia fiind nevoie să
li se facă instructajul în măsura
în care vin la lucru.
Pe de altă parte, primăria este cea care
trebuie să le pună la dispoziţie
uneltele, în momentul de faţă
autoritatea locală fiind în imposibilitatea
de a le cumpăra. Iar la cheltuieli se adaugă
asigurările sociale, pe care primăria va
trebui să le suporte începând din 1
iunie. în perioada
primăvară-toamnă. „Tendinţa
în comună este ca ajutorul social să
devină o profesie, spune primarul. Avem oameni
care din 2002 beneficiază de ajutoare
sociale“…
În acest sezon rece, un număr de 363 de
persoane au beneficiat şi de ajutorul de
încălzire, la care se adaugă alţi
121, din rândul celor care primesc şi ajutor
social.
Antoniu Mocanu
