După cum ştim cu toţii, de foarte mult timp nu mai există un echilibru între numărul de pensionari şi numărul salariaţilor din judeţul Caraş-Severin. Pentru că legea le-a permis, mulţi cărăşeni s-au pensionat imediat după 1990.
Numărul de angajaţi nu a crescut niciodată surprinzător; mai mult, în ultimul an, a scăzut cu aproximativ 3.000, lucru ce a făcut ca în acest an pensionarii să ajungă la 80.000 în timp ce doar 62.000 de cărăşeni muncesc, mulţi pe salarii de 600 lei, pentru a ţine în spate cel mai sărac judeţ din ţară.
Acum, mii de oameni abia îşi duc zilele într-o sărăcie provocată de un sistem bolnav, care nu dă nici o speranţă tinerilor şi căruia în pasă cu adevărat de cei în vârstă doar în campanie. Îmbătrânirea populaţiei este una dintre problemele acute ale Caraş-Severinului, iar asta se resimte tot mai mult.
Pentru ajutorarea persoanelor vârstnice cu situaţii sociale precare există multe metode. Însă, „la nivelul judeţului nostru se observă faptul că serviciile comunitare, structurile comunitare şi nonguvernamentale de intervenţie pentru ajutorul celor aflaţi în nevoie sunt într-un stadiu incipient şi se manifestă timid faţă de nevoile existente în rândul persoanelor vârstnice“, după cum ne-a spus Paul Papa, reprezentatul Direcţiei de Muncă în cadrul Comitetului pentru Persoanele Vârstnice din Caraş-Severin.
În această situaţie, de ce se mai miră aleşii noştri când mii de tineri cu studii superioare preferă să culeagă căpşuni în Spania decât să lucreze în Caraş-Severin?
Anca Preda
[email protected]