Un cer al cărui albastru nu poate fi redat pe o pânză. Din zare, pădurile par văluri pe care parcă timpul nu le-ar putea atinge. Înălţimea copacilor formează o cupolă ce pare a uni terestrul cu divinul, iar foşnetul frunzelor călcate spune o poveste, aceea a vieţii care trece prea repede.
Apa cascadelor cade în valuri de vise şi fiecare vis sfârşeşte în realitatea lui. În bătaia razelor soarelui, lacrimile stâncilor par nestemate mângâiate prima dată de lumină.
E vorba de cerul care păstoreşte Caraş-Severinul în aceste zile de toamnă. Nu vorbeam mai sus decât de faptul că încă ne situăm pe locul doi pe ţară în ceea ce priveşte suprafaţa acoperită cu aur verde.
Însă putem auzi povestea spusă de frunzele călcate doar dacă mergem spre unul din atâtea locuri frumoase pe care le avem: Ochiul Bei, Lacul Dracului, Cheile Nerei, Cheile Caraşului, Cheile Miniş, Cheile Rudăriei, Lacul Mărghitaş, Lacul Buhui, Gura Golâmbului, Lacul Tăria, Cantonul Damian… Poţi trăi visele scăldate de apele cascadelor Beuşniţa, Miniş.
Nu poţi să spui că-ţi cunoşti judeţul dacă nu ai fost măcar o dată să te contopeşti cu una din frumuseţile naturale cu care a fost înzestrat. De ce trebuie să mergem în Grecia, în Malta, în Bulgaria, Croaţia şi alte destinaţii? Da, e adevărat că acolo putem mânca cât vrem (spun asta pentru că mulţi dintre cei care au fost acolo când s-au întors nu au povestit decât despre câte feluri de mâncare au avut la dispoziţie) şi avem parte de condiţiile pe care le vrea orice om comod.
De ce timişorenii vin la noi în fiecare week-end? Nu spun să mergem şi să ne petrecem două săptămâni de concediu prin păduri, peşteri şi pe lângă lacuri. Ar ajunge şi o zi.
Ar ajunge să-ţi oglindeşti chipul în apa limpede a lacurilor noastre ca să înţelegi că liniştea şi frumuseţea pe care o cauţi atât de mult poate se află la doar câţiva paşi de tine.
Nina Curiţa